Hortensia Papadat-Bengescu

Hortensia Papadat-Bengescu s-a remarcat în perioada interbelică ca romancier, devenind unul dintre cei mai importanți autori ai secolului XX din Romania

Hortensia Papadat-Bengescu

(1876-1955)

       Vine pe lume la Ivesti, la nord de Galati. E fiica generalului D.Bengescu si a profesoarei Zoe. Studii la un pension de domnisoare. La 20 de ani se marita cu magistratul Nicolae Papadat. Cariera literara e intārziata din pricina transferurilor sotului dintr-un oras in altul (Turnu-Magurele, Buzau, Focsani, Constanta) si de numerosii ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul „Ape adānci”, laudat de Ibraileanu. In timpul razboiului e sora de caritate in gara Focsani, moment evocat in romanul „Balaurul” (1923). Dupa razboi, se apropie de gruparea de la Sburatorul. La indemnul lui Lovinescu, evolueaza spre o proza „obiectiva”, asa cum se va vedea in ciclul familiei Hallipa („Fecioarele despletite”, „Concert din muzica de Bach”, „Drumul ascuns”, „Radacini”). Din 1933, se stabileste in Capitala. Scrie „Logodnicul” (1933), si, in 1946, obtine Premiul National pentru proza.

In ultimii ani de viata traieste din greu si moare la 79 de ani, in saracie (5 martie 1955), fara sa primeasca nici un sprijin de la autoritatile culturale ale vremii, iar scriitorii „ajunsi” (de exemplu, Sadoveanu) nu au ajutat-o… Si doar se afla „pe Via Magna a romanului romānesc” (C.Ciopraga).

Text reprodus din albumul scolar „Galeria scriitorilor – 50 de portrete color” de Boris Craciun, Ed. Portile Orientului Iasi

Te-ar putea interesa și:

Îți place articolul?

Trimite mai departe: